Totalul afișărilor de pagină

5 mai 2011

Săptămâna Fair Trade / 9-15 mai 2011, Iaşi



La inițiativa The World Fair Trade Organization, în fiecare an, în a doua sâmbătă din luna mai, se sărbătorește Ziua Internațională Fair Trade, anul acesta ea fiind pe 8 mai. Ziua Mondiala Fair Trade se bucură la nivel global de sprijinul a mii de cetăţeni, producători şi consumatori, organizaţii fair trade, autorităţi locale și are rolul de a reflecta importanța și beneficiile comerțului echitabil.

Ce este Fair Trade?
Fair Trade este o miscare sociala ce isi propune sa ajute micii producatori din tarile in curs de dezvoltare pentru asigurarea unui trai de viata decent. Miscarea, transformata in ultimii ani intr-un sistem alternativ de comert, pledeaza pentru plata unui pret corect pentru micii producatori
In Romania, desi produsele marcate Fair Trade sunt rare, avem posibilitatea de a contribui la dezvoltarea comertului echitabil mai ales prin consumul produselor locale, ecologice, sustenabile, cumparate direct de la producator.

Asociația Mai Bine susține acest concept, dedicându-i o întreagă săptămână de activități sub umbrela unui eveniment unic în România – Săptămâna Fair Trade. În acest an va avea loc la Iași cea de-a treia ediție a Săptămânii Fair Trade, în perioada 9-15 mai 2011. Scopul său este informarea publicului ieșean cu privire la principiile Comerţului Echitabil şi încurajarea consumului sustenabil şi local, cu respect faţă de mediu şi faţă de oameni

In data de 14-15 mai pe strada Lapusneanu ai ocazia să susții meșteri autohtoni și artiști handmade la Târgul Fair Trade ,unde ma veti gasi si pe mine.
Sprijina comertul local si impicit dezvoltarea comunitatii in care traiesti.
Alatura-te conceptului Fair Trade.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu